Pace celor ce vin, Bucurie celor ce rămân, Binecuvântare celor ce pleacă!
Pentru avva Daniil (apoftegma 11): Distribuie pe Telegram

Ne-a povestit nouă avva Palladie, că intrând odată în Alexandria împreună cu avva Daniil pentru o trebuinţă oarecare, au întâlnit pe un tânăr ieşind din baie, că se scăldase. Şi văzându-l pe el bătrânul, a suspinat şi mi-a zis mie: „Vezi pe acest frate, are să se hulească numele lui Dumnezeu printr-însul”. Ci să mergem după el, ca să vedem unde petrece. Şi mergând pe urma lui, am intrat după el. Şi luându-l bătrânul deosebi, i-a zis: „O frate, tânăr fiind şi sănătos, nu se cuvine să te scalzi; căci să fii încredinţat, fiule, că pe mulţi sminteşti, nu numai pe mireni ci şi pe călugări”. Răspuns-a acela bătrânului: „De aş plăcea încă oamenilor, nu aş fi slugă a lui Hristos. Ci scris este: «Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi»”. Atunci i-a pus lui bătrânul metanie, zicând: „Iartă-mă pentru Domnul, căci ca un om am greşit”. Şi am ieşit de la dânsul. Şi i-am zis bătrânului: „Nu cumva este neputincios fratele, şi atunci nu se va osândi?” Iar bătrânul suspinând şi lăcrimând, a zis: „Să te încredinţeze pe tine adevărul, frate, mai mult decât cincizeci de draci am văzut înconjurându-l pe el şi turnând peste el noroi şi o arăpoaică şezând pe umerii lui şi sărutându-l pe el şi altă arăpoaică înaintea lui jucând şi neruşinare învăţându-l şi pe draci împrejurul lui mergând şi bucurându-se de el, iar pe sfântul înger nu l-am văzut nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta asemuiesc că era el plin de toată necurăţenia. Şi mărturisesc ceea ce se zice şi însăşi hainele lui, care sunt de capră şi moi şi îndoite la fir, încă şi a petrece el aşa fără de ruşine în mijlocul acestei cetăţi, întru care şi cei ce au îmbătrânit întru nevoinţe intrând pentru trebi neapărate, se sârguiesc să iasă îndată, ca să nu sufere vreo vătămare sufletească”. Apoi şi alta: „De nu era el iubitor de sine şi iubitor de dezmierdări şi iubitor de curvie, nu s-ar fi dezgolit fără de ruşine în baie şi pe alţii asemenea goi i-ar fi privit; când sfinţii părinţii noştri Antonie şi Pahomie, Amon şi Serapion şi ceilalţi purtători de Dumnezeu părinţi, au legiuit, ca nimeni din călugări fără de mare boală şi nevoie să nu se dezgolească pe sine. Că şi înşişi pentru oarecare trebuinţe de nevoie vrând să treacă râuri şi nefiind luntre, nu sufereau să se golească, pentru că se cucereau de sfântul înger, care urma după dânşii şi de soarele care lumina, deşi nu îi vedea vreun om, ci se rugau lui Dumnezeu şi treceau prin văzduh, fiindcă iubitorul de oameni şi Atotputernicul Dumnezeu pe cea dreaptă a lor şi plină de evlavie cerere, gata o primea şi preaslăvit o împlinea şi cu lucru o săvârşea”. Acestea spuindu-mi bătrânul s-a astâmpărat. Iar după ce ne-am întors noi la Schit, nu au trecut multe zile şi venind fraţii de la Alexandria, ne-au povestit că fratele cutare preotul (că avea şi hirotonie), care şedea la biserica sfântului Isidor, cel ce cu puţin mai înainte venise de la Constantinopol (şi era acesta pentru care zisese bătrânul), s-a aflat că curvea cu femeia lui Salentarie şi prinzându-se de slugiie lui şi de vecini, i s-au tăiat cele două boaşe ale lui împreună cu mădularul trupului şi după tăiere mai trăind trei zile, a murit, făcându-se ocară şi ruşine tuturor călugărilor. Iar eu auzind, sculându-mă, m-am dus la avva Daniil şi am povestit lui cele ce s-au întâmplat. Şi auzind bătrânul a lăcrimat şi a zis: „Pedeapsa celui mândru este căderea”. Şi însemnează bătrânul cu aceasta, că de nu bolea acela cu mândria ar fi primit sfatul lui, nu ar fi pătimit una ca asta, prin care şi ceilalţi mândri se vor pedepsi, de nu se vor învăţa prin căderea aceluia, să fugă de o prăpastie ca aceasta.


->